Home / Raspunsuri la Intrebari / Cate kilograme este normal sa ia in greutate o gravida in sarcina?

Centre mobile pentru donare de celule stem, montate în trei parcuri din Capitală – celule stem –

Doctor Alina Plesoianu

celule-stemRegistrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Asociaţia Salvatorilor Voluntari în Situaţii de Urgenţă organizează în Bucureşti, în perioada 27 iulie – 3 august, o serie de evenimente în campania de comunicare ‘Donează o şansă la viaţă!’ pentru promovarea donării de celule stem hematopoietice, informează organizatorii vineri.
În trei parcuri din Bucureşti va fi amplasat ‘Centrul mobil de donare’, un autocar “medicalizat”, dotat cu echipamentele medicale necesare pentru recoltarea probelor de sânge, iar persoanele care doresc să se înscrie ca donatori vor putea fi testate pe loc.

Doritorilor li se vor lua probe de sânge şi vor putea afla gratuit ce grupă de sânge şi ce tip de Rh au.

La faţa locului vor fi instalate corturi publicitare şi de prim ajutor, unde cei interesaţi vor primi informaţii despre donarea de celule stem.

Vor fi organizate şi demonstraţii despre “Managementul accidentelor” cu “Primul ajutor de bază”, iar pentru cei care doresc vor fi oferite gratuit servicii medicale de măsurare a tensiunii arteriale, pulsului şi glicemiei.

Evenimentele vor avea loc în perioada 27 iulie – 3 august, zilnic între orele 10,00 şi 18,00, astfel: în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, sâmbătă, luni şi miercuri; în Parcul Al. I. Cuza (IOR), parcarea de pe bd. Liviu Rebreanu, duminică, marţi şi joi; în Parcul Tineretului, intrarea Şincai, vineri şi sâmbătă.

Promovarea evenimentului va fi făcută de grupuri de voluntari care se vor deplasa prin parcuri pe biciclete, pe role sau pe jos.

Radioamatorii ASVSU vor monta o staţie de emisie-recepţie mobilă şi vor efectua legături radio în Bucureşti şi în ţară pentru promovarea evenimentului în Reţeaua Naţională de Urgenţă a Radioamatorilor Români.

Campania este susţinută de Ministerul Sănătăţii şi organizată de Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) în colaborare cu unităţile sanitare care desfăşoară activităţi de recrutare şi testare a donatorilor de celule stem hematopoietice, coordonate de RNDVCSH, dar şi numeroşi voluntari precum şi organizaţii nonguvernamentale partenere.

“De la lansarea campaniei, în 6 iunie 2013, săptămânal peste 100 de persoane s-au înscris în Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice”, a declarat dr. Aurora Dragomirişteanu, directorul general al RNDVCSH.

Până în prezent, cinci vieţi au fost salvate în urma procedurilor de transplant de celule stem de la donator neînrudiţi realizate în unităţile sanitare româneşti. În perioada imediat următoare, şapte pacienţi pentru care au fost validaţi donatori compatibili urmează să fie salvaţi. 14 pacienţi care au nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice şi care nu au donator compatibil în familie aşteaptă să aibă o şansă la viaţă.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice cuprinde pacienţii din România care au nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice de la un donator neînrudit. În cazul în care un pacient din România are nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice şi nu au fost identificaţi donatori compatibili în familie, Registrul va încerca să găsească donatori compatibili pentru el.

Salvarea vieţii acestor pacienţilor depinde de furnizarea în mod eficient şi responsabil de celule stem hematopoietice de la un donator compatibil.

Scopul campaniei ‘Donează o şansă la viaţă!’ este de a creşte gradul de conştientizare publică şi profesională a donării onorifice de celule stem hematopoietice ca mijloc de a ajuta pacienţii.

Persoanele sănătoase cu vârsta între 18 şi 45 de ani se pot înscrie pentru a deveni donatori voluntari de celule stem hematopoietice.

După o informare completă asupra donării de celule stem şi după semnarea unui formular de consimţământ privind decizia de a a deveni donator/oare de celule stem hematopoietice, persoanele interesate vor completa un chestionar medical şi li se va recolta o probă de sânge pentru analize, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru determinarea profilului HLA.

Odată înscris/ă în Registru va deveni membru/ă a Registrului Naţional al Voluntarilor de Celule Stem Hematopoietice.

Donarea de celule stem hematopoietice este voluntară, anonimă şi neremunerată.

Pentru mai multe informaţii despre donarea de celule stem hematopoietice, poate fi apelat TelVerde 080 088 STEM (7836), număr apelabil din reţeaua Romtelecom, accesate site-ul www.registru-celule-stem.ro şi pagina de facebook registru-celule-stem, contactat Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice sau, direct, unul dintre cele 18 centre ale donatorilor de celule stem. AGERPRES/(AS – autor: Cornelia Stanciu, editor: Antonia Niţă)

>>>Clic AICI pentru a adresa intrebarile tale Medicului Ginecolog<<<

Intreaba Medicul Ginecolog aici

Smiley faceRedactia Intreaba Ginecologul.ro, condusa de Alina PLESOIANU (Doctorand Medic Specialist Obstetrica-Ginecologie), este pregatita sa va ofere raspunsuri rapide pentru orice intrebare din sfera: ginecologie, sarcina, nastere, neonatologie, puericultura.

Va rugam sa adresati aici intrebarea dumneavoastra, precum si descrierea cat mai detaliata a cazului. Medicul Ginecolog vă va raspunde in cel mai scurt timp.

O zi frumoasa!

Va rugam sa detaliati aici cazul si sa formulati intrebarea sau intrebarile. Medicul Ginecolog va va raspunde in cel mai scurt timp.

Va rugam sa completati aici adresa de e-Mail pentru ca Medicul Ginecolog sa va poata expedia raspunsul.

(Verificare anti-Spam. Va multumim!)

Please wait...

About Redactia IntreabaGinecologul.ro

Redactia IntreabaGinecologul.ro, condusa de Alina PLESOIANU (Doctorand Medic Specialist Obstetrica-Ginecologie), este pregatita sa va ofere raspunsuri rapide pentru orice intrebare din sfera: ginecologie, sarcina, nastere, neonatologie, puericultura. >>>...Clic aici pentru a adresa intrebarile dumneavoastra...<<< Va vom raspunde cu multa placere, in cel mai scurt timp. O zi frumoasa!
Scroll To Top